Finalista Cupei României din acest sezon, Sepsi Sf. Gheorghe, ar putea da o lovitură financiară la finele acestui sezon. După un start slab de campionat, covăsnenii și-au revenit, sub comanda lui Cristiano Bergodi și au reușit atât calificarea la barajul pentru Conference League, cât și în finala Cupei pentru prima dată în istorie.
Astfel, ca urmare a unui parcurs bun în ultimele luni, soldat cu rezultate importante, jucătorii lui Sepsi încep să prezinte interes pentru echipe din afară, iar un nume de pe lista scouterilor este Eder Gonzalez (25 de ani).
Mijlocașul spaniol a venit la Sepsi de la Csikszereda și a reușit să devină rapid un om de bază pentru covăsneni. Ibericul a prins 39 de meciuri în acest sezon și cota sa este dublă față de cea din vara trecută, ajunsă la 600.000 de euro, de la 300.000 în momentul semnării cu echipa din Sf. Gheorghe.
Conform grecilor de la Taxydromos, directorul sportiv al lui PAE Volos, locul 10 din Grecia în acest campionat, ar fi fost prezent la returul semifinalei Cupei României dintre Universitatea Craiova și Sepsi Sf. Gheorghe.
Motivul vizitei ar fi fost chiar mijlocașul iberic, vizat de eleni pentru a face obiectul unui transfer în această vară. Eder Gonzalez a avut o prestație solidă, ajutându-și echipa să obțină calificarea.
„Odată cu încheierea campionatului, planificarea transferurilor la PAE Volos este în plină desfășurare, directorul tehnic Akis Petrou fiind în zilele trecute în România, unde a urmărit semifinala Cupei, Craiova – Sepsi. Ochii directorului tehnic al PAE Volos au fost ațintiți asupra spaniolului Eder Gonzalez”, se arată pe site-ul citat mai sus.
În total, de la sosirea în România, Eder Gonzalez a contabilizat 95 de meciuri pentru Csikszereda și Sepsi Sf. Gheorghe. Acesta a marcat de 6 ori și a furnizat 8 pase decisive în primele două ligi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER